Quilling designs!

Somn

mi-am trimis umerii
la culcare
pe patul unde genunchii
visau rotund
cirese amare
in asternutul meu
de iarba
semanata cu buzele,
de manz descaltat
de copite -
mi-e somn de bratele tale
ce ma dezleaga de sea
de tremurul timpanului
sub respiratia mea
de palmele ude
cu mijlocul frant
ce-mi prind caprioarele-n plete
fugind...

innebunesc..
ca ai ochii ciobiti
si-mi tai cu ei orele
pana la sange
pe rosul secundei
voi sti de ma minti

..mi-e somn...
de-anceput si patul
sa strige...

                                          Despre fiinţare/Bucuria fiinţării

                                              Transformarea conştiinţei

Motto: „Îmărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”

                                                            Evanghelia după Luca 17: 20-21.

Transformarea conştiinţei a fost un lucru rar pe planeta noastră, până de curând. A fost un fenomen care i se întâmpla doar unei minorităţi infime, aici şi acolo,  dar asta nu s-a întâmplat niciodată la scară largă. Nu a fost niciodatată atât de  indispensabilă, pentru planetă, ca acum. Nici supravieţuirea umanităţii, dar nici planeta nu a fost ameninţate înainte, aşa cum sunt acum. S-au acumulat deja excesiv de multă nebunie şi demenţă în mentalul colectiv uman (în mintea gânditoare, nu în conştiinţa adâncă). Aceasta nebunie durează de ceva timp dar s-a intensificat, periculos de alert, odată cu apariţia ştiinţei şi a tehnologiei. Uneltele acestora au amplificat efectele nebuniei şi ale minţii egotice. Prin urmare - supravieţuirea planetei a început să devină o problemă şi odată cu ea supravieţuirea umanităţii.

„Vreau să cunosc mintea lui Dumnezeu”, spunea Einstein. „Restul sunt detalii.” Ce este mintea lui Dumnezeu? Conştiinţa. Ce înseamnă să cunoşti mintea lui Dumnezeu? Să fii conştient. Care sunt detaliile? Scopul exterior şi orice se întâmplă în lumea de afară.”[1]

Pentru a explora cel mai profund adevăr a ceea ce suntem, trebuie să coborâm adânc în noi înşine şi să ne cunoaştem la cel mai profund nivel. La un nivel atât de profund, încât cunoscându-ne şi cunoscându-l pe Dumnezeu, să devenim Unul şi Acelaşi. Un regat al liniştii aflat sub fluxul zgomotului mental, o dimensiune de bază infinit mai profundă decât râul minţii cu care cei mai mulţi oameni se identifică.

Prin gând nu putem percepe liniştea, nu putem fi atenţi la ea. Secretul este să trecem dincolo de fluxul continuu al gălăgiei mentale, care pentru majoritatea noastră, reprezintă ceea ce considerăm noi că suntem, esenţa noastră.

Cunoaşterea sinelui, presupune eliberarea de gând, de constrângerile închisorii conceptualizării, acesta este începutul. Prima etichetare mentală, prima identificare cu un gând porneşte de la identificarea cu propriul nume – acea secvenţă de sunet este şi prima noastră limitare a ceea ce într-adevăr suntem, dincolo de conceptele mentale. Apoi începem să acumulăm experienţe, cunoştinţe, cuvinte, concepte, lucruri, condiţionare culturală, condiţionare personală în raport cu mediul înconjurător. Toate acestea se învârt în jurul numelui şi după câţiva ani se dezvoltă gradual într-un sentiment al Sinelui bazat pe condiţionarea propriei minţi. Această etapă este, totuşi, una necesară, toţi trebuie să trecem prin ea. Este un proces normal până când torentul gândirii nu începe să ne poarte singur, incontrolabil, în vâltoarea lui, fără drept de apel, cu pretenţia de a fi esenţa existenţei noastre. Trecutul, ceea ce s-a întâmplat, lucrurile pe care le-am acumulat, conţinutul minţii – devin o extensie de sine stătătoare cu care ne identificăm. Astfel se dezvoltă un simţ al Sinelui bazat pe minte, pe formă. Ajungem să cunoaştem multe despre forma identităţii noastre psihologice... dar nimic despre esenţă, nimic despre Eu-l profund. Desigur, fiecare dintre noi deţine şi o identitate formală, care trebuie respectată la justa ei valoare, greşit este să ne identificăm total cu aceasta.

Forma psihologică, precum şi cea fizică a corpului, reprezintă decât un “avatar”(ca să folosim un termen “la modă”) pentru ceea ce suntem cu adevărat, pentru esenţă. Identitatea formală este caracterizată de faptul că aceasta nu se simte niciodată completă, cu excepţia scurtelor momente, ce se demonstrează a fi iluzorii, nu se simte niciodată împăcată. De aici derivă criza prin care trece astăzi omenirea. Societăţile consumiste încearcă încontinuu să suplinească această stare de lipsă şi insuficienţă cu lucruri materiale, sau cu aşa-numitele “produse culturale”, sau relaţii interumane. Aceasta este drama: În starea sa de inconştienţă,  fiinţa umană, confundă enorma nevoie de a-şi regăsi esenţa cu  nevoia a de a-şi adăuga mai mult sinelui. Astfel începe o goană pentru acumulare de bunuri materiale, relaţiii, senzaţii etc., care devin obiecte mentale folosite pentru a întîri şi intensifica(din păcate pentru o scurtă perioadă de timp) simţul plenitudinii sinelui deficitar. Oamenii cred că faptul de a nu fi reuşit, de a nu fi încă împliniţi, este o problemă a lor personală. Ei cred că există alţii care au reuşit. Pentru că asta văd în filme sau în reviste: imagini fabricate, special promovate într-o astfel de manieră.

Chiar şi cunoştinţele spirituale, dacă sunt doar o adăugare de experienţe şi noţiuni la nivel mental – se transformă, la rândul lor, într-o extensie a sinelui şi nu sunt niciodată suficiente. Până ajungem să realizăm continua proiecţie în viitor prin încercarea de a ne simţi mai compleţi şi respingerea momentului prezent şi a puterii acestuia; să înţelegem că la baza conflictelor permanente (colective sau individuale) ale lumii, stă această nevoie permanentă de extensie a Sinelui – specia umană va rămâne captivă în această condiţionare colectivă a minţii. Într-o iluzie!

Dacă nu te cunoşti dincolo de formă, va interveni mereu o disfuncţie, una care provoacă probleme şi suferinţă. Cunoaşterea dincolo de formă, pasul în afara vălului continuuu al gândului compulsiv – îl reprezintă abandonarea totală în clipa “acum”, în prezent. Singurul care nu ne părăseşte niciodată este – Prezentul, unicul loc care este mereu real, viu, locul unde se întâmplă toate evenimentele. Viaţa este mereu momentul prezent! Însă egoul creat mental se proiectează în viitor pentru a atinge împlinirea. Se caută pe sine în viitor. Conştientizând şi pătrunzând în profunzime noţiunea de “aici şi acum”, descoperim că Sinele, dincolo de povestea mentală, este deja pe deplin realizat şi doar la nivelul formei i se mai poate adăuga câte ceva, ceea ce este un lucru minunat, de altfel. Experienţa exterioară este minunată în sine, ea ne este dată pentru a ne bucura de procesul vieţii în această dimensiune materială pe care am venit sa o experimentăm – nu pentru a ne identifica cu aceasta!

Goana spre viitor a omenirii trebuie să înceteze, pentru ca este una fără rost, o goană spre nefericire, o rătăcire şi o irosire de timp.

Privind în profunzime, în spaţiul dintre cuvinte, ceva se deschide în noi. Devenind atenţi la momentul prezent, debarasaţi de gânduri, aşteptări, gălăgie mentală... descoperim că această frântură de secundă este lipsită de probleme, suntem liberi, liniştiţi, împăcaţi... Aceasta este viaţa – o înşiruire de astfel de frânturi de secundă – pe care din cauza zgomotului mental, nu reuşim să le percepem, aşa cum sunt de fapt.  Există un singur, infinit şi etern moment prezent, doar forma în care acesta apare se schimbă mereu.

Printr-un act de abandonare conştientă în Dumnezeu, prin încredere totală, prin renunţare la “deţinerea controlului”, astfel putem intra în momentul prezent sau cu alte cuvinte, în „vasta dmensiune a Celui care Sunt cu adevărat”, în esenţa sinelui. Acest Eu profund este intrinsec relaţionat cu totalitatea cosmosului. Totul este complet interconectat. Iar micuţul ego din mintea noastră vrea să contrazică toate acestea. Iată nebunia în care am căzut, aici se află şi cheia transformării nivelului de conştiinţă. În această dăruire/abandonare în Dumnezeu – întreaga structură a egoului care trăia din a opune rezistenţă şi a nega prezentul, se prăbuşeşte, iar pacea ne inundă întreaga fiinţă... devenim pacea însăşi, iubire şi spaţiu infinit... suntem una cu Energia care a creat Universul.

Oamenii caută să-l cunoască pe Dumnezeu într-o relaţie subiect-obiect, de parcă l-ar putea cunoaşte în acelaşi mod cum cunoşti un arbore... ori este imposibilă cunoaşterea necondiţionatului într-o astfel de manieră. El este sursa din care toate obiectele mentale şi cele non-mentale se nasc şi dispar. Deci, nu ne vom putea cunoaşte dimensiunea profundă în sensul literal al cuvântului. Dar vom putea fi acea dimensiune. Vom putea simţi acel „regat al liniştii” de sub zgomotul mental. Orice cuvânt l-ar diminua, ar limita descrierea acestuia, cuvintele sunt doar mici indicatoare pe drumul către acest regat de prezenţă alertă.

Dăruindu-ne formei prezentului vom accesa însăşi profunzimea clipei pe care o vom recunoaşte ca fiind esenţa propriei fiinţe.

---

[1] Eckhart Tolle

Sinele fals

      Sinele fals

“Începutul libertăţii este să vă daţi seama de faptul că nu sunteţi entitatea care vă posedă – adică gânditorul din sinea dvs.”

Ultimele descoperiri ale astrofizicienilor, devenite publice re­cent, sfidează logica şi modul nostru de a vedea lumea de până acum: numai 4-5% din Univers sunt alcătuite din materie, din materia aceasta din care noi înşine suntem făcuţi, iar restul, de 95 %, nu prea ştim ce este exact. Se presupune că acestea ar fi con­stituite din „materie” şi „energie întunecată”, despre care nu ştim mare lucru.

Până la momentul recentelor descoperiri facilitate de teles­coapele spaţiale (cum ar fi, spre exemplu, Hubble), spaţiul inter­stelar era considerat a fi vid; aparatele de cercetare de ultimă oră le-au revelat oamenilor de ştiinţă noi date, care au dus la următoarea concluzie: „Vidul nu este vid şi nici nu poate fi vid. Acolo se produc fluctuaţii la scară cuantică, apar şi dispar particule, există deci energie, numită chiar aşa: energia vidului. Iar această energie a vidului este cel mai bun candidat pentru energia întunecată, care ar trebui să reprezinte aproximativ 73 % din întregul Univers”[1]. O valoare uriaşă pentru ceva ce nu ştim, deocamda­tă, ce reprezintă. În aceste condiţii se impune inventarea unui nou concept ce ar defini această ener­gie – chintesenţa, a cincea esenţă, înglobând elementele primordiale studiate de alchimie: pamântul, aerul, focul şi apa.

Mai este creierul uman centrul microuniversului personal şi al lu­mii în care convieţuim, aşa cum am considerat până acum, ori suntem mai mult decât atât? Şi dacă este aşa, ce logică mai are identificarea cu propria noastră minte? Nu trăim oare o iluzie despre cine suntem noi de fapt? Sinele cu care ne identifi­căm nu este cumva unul fals?

Eckhart Tolle susţine că acesta ar fi motivul tuturor probleme­lor noastre existenţiale. Dânsul afirmă că, mai mult decât atât, suntem cu toţii posedaţi de minte: „Identificarea cu mintea creează un ecran opac de concepte, etichete, imagini, cuvinte, judecăţi şi definiţii ce blochează orice relaţie autenti­că. (...) Mintea este un instrument minunat dacă este folosită corect. Totuşi, folosită incorect, devine foarte distructivă. Pentru a exprima mai precis acest lucru, nu contează în ce măsură vă folosiţi incorect mintea – pentru că, de obicei, nu o folosiţi deloc. Ea vă foloseşte pe dvs. Aceasta este boala. Credeţi că sunteţi mintea dvs. Este o iluzie. Instrumentul a pus stăpânire pe dvs.”.

Filosoful defineşte esenţa noas-tră ca fiind o „realitate transcen­dentă” pe care noţiunea de Dum­nezeu, devenită un concept închis din cauza percepţiei materialiste a minţii, nu o poate exprima. Orice nume ar purta această realitate, ea nu poate fi redusă la o entitate finită. Este imposibil să ne putem forma o imagine mentală despre aceasta, ea nu poate fi revendicată exclusiv şi mai ales nu poate fi fragmentată. Este un tot întreg. Este acel 95 % din Univers pe care intelectul uman nu îl poate defini. „Nu prin intermediul minţii, al gândirii s-a creat miracolul vieţii pe Pământ sau corpul dvs., şi nu prin intermediul ei sunt ele menţinute în viaţă. Există în mod clar o inteligenţă mult mai vastă decât mintea. Cum poate o singură celulă umană, care are un diametru de 20-30 μmm, să conţină în ADN-ul ei instrucţiuni care ar putea umple 1000 de cărţi, a câte 600 de pagini fiecare?”[2].

O reîntoarcere la Biblie ar con­firma cele susţinute mai sus prin celebra sintagmă „Eu sunt Alfa şi Omega”, adică eu sunt totul, sau şi mai nuanţat se exprimă Iisus, despre esenţa Sa, în Evanghelia după Toma: „Despicaţi o bucată de lemn; eu sunt acolo. Ridicaţi o piatră şi mă veţi găsi acolo”. Acel ecran opac al gândurilor, cu tot zgomotul lui neîncetat, se interpu­ne între sine şi restul, între sine şi natură, între sine şi Tot-Ce-Există.

Majoritatea dorinţelor mate­riale (în afară de cele ce ţin de supravieţuire) sunt încercări ale minţii de a-şi crea extensii ale Sinelui Fals, încercând să realizeze împlinirea prin lucruri exterioare ca substitut pentru adevărata bucurie a Fiinţei, a armonizării cu adevărata sa natură. Astfel ia naş­tere Sinele Fals, dominat de frică şi suferinţă, un derivat al identită­ţii, care are nevoie să se identifice cu lucruri exterioare: posesiuni materiale, statut social, aspect fizic, aptitudini speciale (talen­tele), studii, relaţii interumane pe care le dezvoltă, naţionalitate, rasă, religie, apartenenţă politică, familie, biografie etc., etc. Niciuna dintre acestea însă nu echivalea­ză adevărata identitate a fiinţei noastre. „Moartea ia tot ceea ce nu sunteţi dvs. Secretul vieţii este «să mori înainte de a muri» – şi să des­coperi că nu există moarte”, numai Sinele Fals moare.

---

[1] „Materia întunecată, energia întunecată”, Cristian Roman, Revista Ştiinţa şi tehnica, Bucureşti

[2] Eckhart Tolle, Puterea prezentului, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009