Sinele fals

      Sinele fals

“Începutul libertăţii este să vă daţi seama de faptul că nu sunteţi entitatea care vă posedă – adică gânditorul din sinea dvs.”

Ultimele descoperiri ale astrofizicienilor, devenite publice re­cent, sfidează logica şi modul nostru de a vedea lumea de până acum: numai 4-5% din Univers sunt alcătuite din materie, din materia aceasta din care noi înşine suntem făcuţi, iar restul, de 95 %, nu prea ştim ce este exact. Se presupune că acestea ar fi con­stituite din „materie” şi „energie întunecată”, despre care nu ştim mare lucru.

Până la momentul recentelor descoperiri facilitate de teles­coapele spaţiale (cum ar fi, spre exemplu, Hubble), spaţiul inter­stelar era considerat a fi vid; aparatele de cercetare de ultimă oră le-au revelat oamenilor de ştiinţă noi date, care au dus la următoarea concluzie: „Vidul nu este vid şi nici nu poate fi vid. Acolo se produc fluctuaţii la scară cuantică, apar şi dispar particule, există deci energie, numită chiar aşa: energia vidului. Iar această energie a vidului este cel mai bun candidat pentru energia întunecată, care ar trebui să reprezinte aproximativ 73 % din întregul Univers”[1]. O valoare uriaşă pentru ceva ce nu ştim, deocamda­tă, ce reprezintă. În aceste condiţii se impune inventarea unui nou concept ce ar defini această ener­gie – chintesenţa, a cincea esenţă, înglobând elementele primordiale studiate de alchimie: pamântul, aerul, focul şi apa.

Mai este creierul uman centrul microuniversului personal şi al lu­mii în care convieţuim, aşa cum am considerat până acum, ori suntem mai mult decât atât? Şi dacă este aşa, ce logică mai are identificarea cu propria noastră minte? Nu trăim oare o iluzie despre cine suntem noi de fapt? Sinele cu care ne identifi­căm nu este cumva unul fals?

Eckhart Tolle susţine că acesta ar fi motivul tuturor probleme­lor noastre existenţiale. Dânsul afirmă că, mai mult decât atât, suntem cu toţii posedaţi de minte: „Identificarea cu mintea creează un ecran opac de concepte, etichete, imagini, cuvinte, judecăţi şi definiţii ce blochează orice relaţie autenti­că. (...) Mintea este un instrument minunat dacă este folosită corect. Totuşi, folosită incorect, devine foarte distructivă. Pentru a exprima mai precis acest lucru, nu contează în ce măsură vă folosiţi incorect mintea – pentru că, de obicei, nu o folosiţi deloc. Ea vă foloseşte pe dvs. Aceasta este boala. Credeţi că sunteţi mintea dvs. Este o iluzie. Instrumentul a pus stăpânire pe dvs.”.

Filosoful defineşte esenţa noas-tră ca fiind o „realitate transcen­dentă” pe care noţiunea de Dum­nezeu, devenită un concept închis din cauza percepţiei materialiste a minţii, nu o poate exprima. Orice nume ar purta această realitate, ea nu poate fi redusă la o entitate finită. Este imposibil să ne putem forma o imagine mentală despre aceasta, ea nu poate fi revendicată exclusiv şi mai ales nu poate fi fragmentată. Este un tot întreg. Este acel 95 % din Univers pe care intelectul uman nu îl poate defini. „Nu prin intermediul minţii, al gândirii s-a creat miracolul vieţii pe Pământ sau corpul dvs., şi nu prin intermediul ei sunt ele menţinute în viaţă. Există în mod clar o inteligenţă mult mai vastă decât mintea. Cum poate o singură celulă umană, care are un diametru de 20-30 μmm, să conţină în ADN-ul ei instrucţiuni care ar putea umple 1000 de cărţi, a câte 600 de pagini fiecare?”[2].

O reîntoarcere la Biblie ar con­firma cele susţinute mai sus prin celebra sintagmă „Eu sunt Alfa şi Omega”, adică eu sunt totul, sau şi mai nuanţat se exprimă Iisus, despre esenţa Sa, în Evanghelia după Toma: „Despicaţi o bucată de lemn; eu sunt acolo. Ridicaţi o piatră şi mă veţi găsi acolo”. Acel ecran opac al gândurilor, cu tot zgomotul lui neîncetat, se interpu­ne între sine şi restul, între sine şi natură, între sine şi Tot-Ce-Există.

Majoritatea dorinţelor mate­riale (în afară de cele ce ţin de supravieţuire) sunt încercări ale minţii de a-şi crea extensii ale Sinelui Fals, încercând să realizeze împlinirea prin lucruri exterioare ca substitut pentru adevărata bucurie a Fiinţei, a armonizării cu adevărata sa natură. Astfel ia naş­tere Sinele Fals, dominat de frică şi suferinţă, un derivat al identită­ţii, care are nevoie să se identifice cu lucruri exterioare: posesiuni materiale, statut social, aspect fizic, aptitudini speciale (talen­tele), studii, relaţii interumane pe care le dezvoltă, naţionalitate, rasă, religie, apartenenţă politică, familie, biografie etc., etc. Niciuna dintre acestea însă nu echivalea­ză adevărata identitate a fiinţei noastre. „Moartea ia tot ceea ce nu sunteţi dvs. Secretul vieţii este «să mori înainte de a muri» – şi să des­coperi că nu există moarte”, numai Sinele Fals moare.

---

[1] „Materia întunecată, energia întunecată”, Cristian Roman, Revista Ştiinţa şi tehnica, Bucureşti

[2] Eckhart Tolle, Puterea prezentului, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009