Despre fiinţare/Bucuria fiinţării
Transformarea conştiinţei
Motto: „Îmărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu
vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul
vostru.”
Evanghelia
după Luca 17: 20-21.
Transformarea
conştiinţei a fost un lucru rar pe planeta noastră, până de curând. A fost un
fenomen care i se întâmpla doar unei minorităţi infime, aici şi acolo, dar asta nu s-a întâmplat niciodată la scară
largă. Nu a fost niciodatată atât de
indispensabilă, pentru planetă, ca acum. Nici supravieţuirea umanităţii,
dar nici planeta nu a fost ameninţate înainte, aşa cum sunt acum. S-au acumulat
deja excesiv de multă nebunie şi demenţă în mentalul colectiv uman (în mintea
gânditoare, nu în conştiinţa adâncă). Aceasta nebunie durează de ceva timp dar
s-a intensificat, periculos de alert, odată cu apariţia ştiinţei şi a
tehnologiei. Uneltele acestora au amplificat efectele nebuniei şi ale minţii
egotice. Prin urmare - supravieţuirea planetei a început să devină o
problemă şi odată cu ea supravieţuirea umanităţii.
„Vreau să cunosc
mintea lui Dumnezeu”, spunea Einstein. „Restul sunt detalii.” Ce este mintea
lui Dumnezeu? Conştiinţa. Ce înseamnă să cunoşti mintea lui Dumnezeu? Să fii
conştient. Care sunt detaliile? Scopul exterior şi orice se întâmplă în lumea
de afară.”
Pentru
a explora cel mai profund adevăr a ceea ce suntem, trebuie să coborâm adânc în
noi înşine şi să ne cunoaştem la cel mai profund nivel. La un nivel atât de
profund, încât cunoscându-ne şi cunoscându-l pe Dumnezeu, să devenim Unul şi
Acelaşi. Un regat al liniştii aflat sub fluxul zgomotului mental, o dimensiune
de bază infinit mai profundă decât râul minţii cu care cei mai mulţi oameni se
identifică.
Prin
gând nu putem percepe liniştea, nu putem fi atenţi la ea. Secretul este să
trecem dincolo de fluxul continuu al gălăgiei mentale, care pentru majoritatea
noastră, reprezintă ceea ce considerăm noi că suntem, esenţa noastră.
Cunoaşterea
sinelui, presupune eliberarea de gând, de constrângerile închisorii
conceptualizării, acesta este începutul. Prima etichetare mentală, prima
identificare cu un gând porneşte de la identificarea cu propriul nume – acea
secvenţă de sunet este şi prima noastră limitare a ceea ce într-adevăr suntem,
dincolo de conceptele mentale. Apoi începem să acumulăm experienţe, cunoştinţe,
cuvinte, concepte, lucruri, condiţionare culturală, condiţionare personală în
raport cu mediul înconjurător. Toate acestea se învârt în jurul numelui şi după
câţiva ani se dezvoltă gradual într-un sentiment al Sinelui bazat pe
condiţionarea propriei minţi. Această etapă este, totuşi, una necesară, toţi
trebuie să trecem prin ea. Este un proces normal până când torentul gândirii nu
începe să ne poarte singur, incontrolabil, în vâltoarea lui, fără drept de
apel, cu pretenţia de a fi esenţa existenţei noastre. Trecutul, ceea ce s-a
întâmplat, lucrurile pe care le-am acumulat, conţinutul minţii – devin o
extensie de sine stătătoare cu care ne identificăm. Astfel se dezvoltă un simţ
al Sinelui bazat pe minte, pe formă. Ajungem să cunoaştem multe despre forma
identităţii noastre psihologice... dar nimic despre esenţă, nimic despre Eu-l
profund. Desigur, fiecare dintre noi deţine şi o identitate formală, care
trebuie respectată la justa ei valoare, greşit este să ne identificăm total cu
aceasta.
Forma
psihologică, precum şi cea fizică a corpului, reprezintă decât un “avatar”(ca
să folosim un termen “la modă”) pentru ceea ce suntem cu adevărat, pentru
esenţă. Identitatea formală este caracterizată de faptul că aceasta nu se simte
niciodată completă, cu excepţia scurtelor momente, ce se demonstrează a fi
iluzorii, nu se simte niciodată împăcată. De aici derivă criza prin care trece
astăzi omenirea. Societăţile consumiste încearcă încontinuu să suplinească
această stare de lipsă şi insuficienţă cu lucruri materiale, sau cu
aşa-numitele “produse culturale”, sau relaţii interumane. Aceasta este drama:
În starea sa de inconştienţă, fiinţa
umană, confundă enorma nevoie de a-şi regăsi esenţa cu nevoia a de a-şi adăuga mai mult sinelui.
Astfel începe o goană pentru acumulare de bunuri materiale, relaţiii, senzaţii
etc., care devin obiecte mentale folosite pentru a întîri şi intensifica(din
păcate pentru o scurtă perioadă de timp) simţul plenitudinii sinelui deficitar.
Oamenii cred că faptul de a nu fi reuşit, de a nu fi încă împliniţi, este o
problemă a lor personală. Ei cred că există alţii care au reuşit. Pentru că
asta văd în filme sau în reviste: imagini fabricate, special promovate într-o
astfel de manieră.
Chiar
şi cunoştinţele spirituale, dacă sunt doar o adăugare de experienţe şi noţiuni
la nivel mental – se transformă, la rândul lor, într-o extensie a sinelui şi nu
sunt niciodată suficiente. Până ajungem să realizăm continua proiecţie în
viitor prin încercarea de a ne simţi mai compleţi şi respingerea momentului
prezent şi a puterii acestuia; să înţelegem că la baza conflictelor permanente
(colective sau individuale) ale lumii, stă această nevoie permanentă de
extensie a Sinelui – specia umană va rămâne captivă în această condiţionare
colectivă a minţii. Într-o iluzie!
Dacă nu te
cunoşti dincolo de formă, va interveni mereu o disfuncţie, una care provoacă
probleme şi suferinţă. Cunoaşterea dincolo de formă, pasul în afara vălului
continuuu al gândului compulsiv – îl reprezintă abandonarea totală în clipa
“acum”, în prezent. Singurul care nu ne părăseşte niciodată este – Prezentul,
unicul loc care este mereu real, viu, locul unde se întâmplă toate evenimentele.
Viaţa este mereu momentul prezent! Însă egoul creat mental se proiectează în
viitor pentru a atinge împlinirea. Se caută pe sine în viitor. Conştientizând
şi pătrunzând în profunzime noţiunea de “aici şi acum”, descoperim că Sinele,
dincolo de povestea mentală, este deja pe deplin realizat şi doar la nivelul
formei i se mai poate adăuga câte ceva, ceea ce este un lucru minunat, de
altfel. Experienţa exterioară este minunată în sine, ea ne este dată pentru a
ne bucura de procesul vieţii în această dimensiune materială pe care am venit
sa o experimentăm – nu pentru a ne identifica cu aceasta!
Goana
spre viitor a omenirii trebuie să înceteze, pentru ca este una fără rost, o
goană spre nefericire, o rătăcire şi o irosire de timp.
Privind
în profunzime, în spaţiul dintre cuvinte, ceva se deschide în noi. Devenind
atenţi la momentul prezent, debarasaţi de gânduri, aşteptări, gălăgie
mentală... descoperim că această frântură de secundă este lipsită de probleme,
suntem liberi, liniştiţi, împăcaţi... Aceasta este viaţa – o înşiruire de
astfel de frânturi de secundă – pe care din cauza zgomotului mental, nu reuşim
să le percepem, aşa cum sunt de fapt.
Există un singur, infinit şi etern moment prezent, doar forma în care
acesta apare se schimbă mereu.
Printr-un
act de abandonare conştientă în Dumnezeu, prin încredere totală, prin renunţare
la “deţinerea controlului”, astfel putem intra în momentul prezent sau cu alte
cuvinte, în „vasta dmensiune a Celui care Sunt cu adevărat”, în esenţa sinelui.
Acest Eu profund este intrinsec relaţionat cu totalitatea cosmosului. Totul
este complet interconectat. Iar micuţul ego din mintea noastră vrea să
contrazică toate acestea. Iată nebunia în care am căzut, aici se află şi cheia
transformării nivelului de conştiinţă. În această dăruire/abandonare în
Dumnezeu – întreaga structură a egoului care trăia din a opune rezistenţă şi a
nega prezentul, se prăbuşeşte, iar pacea ne inundă întreaga fiinţă... devenim
pacea însăşi, iubire şi spaţiu infinit... suntem una cu Energia care a creat
Universul.
Oamenii
caută să-l cunoască pe Dumnezeu într-o relaţie subiect-obiect, de parcă l-ar
putea cunoaşte în acelaşi mod cum cunoşti un arbore... ori este imposibilă
cunoaşterea necondiţionatului într-o astfel de manieră. El este sursa din care
toate obiectele mentale şi cele non-mentale se nasc şi dispar. Deci, nu ne vom
putea cunoaşte dimensiunea profundă în sensul literal al cuvântului. Dar vom
putea fi acea dimensiune. Vom putea simţi acel „regat al liniştii” de sub
zgomotul mental. Orice cuvânt l-ar diminua, ar limita descrierea acestuia,
cuvintele sunt doar mici indicatoare pe drumul către acest regat de prezenţă
alertă.
Dăruindu-ne
formei prezentului vom accesa însăşi profunzimea clipei pe care o vom
recunoaşte ca fiind esenţa propriei fiinţe.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)