Iubesc culorile acestei lumi... asa cum sunt ele intr-un spectru limitat. Iubesc corpul uman si tot ce tine de el... si da, moartea acestuia va genera in adancul fiintei mele o mare drama ori de cate ori va pleca din aceasta lume o persoana ce face parte din universul meu terestru. De fiecare data voi privi neajutorata si tradata in Sus...spre marea teorie spiritualista, conform careia densitatea materiei e o stare grosiera a energiei, fara prea mare valoare in sine. O sa-mi permit sa-i confer cata valoare vreau eu... ca un copil al carui singura jucarie a fost si este - o mica papusa din carpe, cusuta stangaci - dar pt care acea papusa constituie un intreg univers, cel mai de pret bun.
Printre galaxiile si triliardele de sisteme solare ale Universului.... corpul meu o fi o papusa din carpe cusuta stangaci, destinat unei misiuni temporare.. Dar, ghici ce? - nu-mi pasa, momentan, de toate galaxiile si sistemele voastre solare... si nici de toate teoriile nemuririi spiritului...atata timp cat nu gasesc cu ce sa umplu golul din sufletul unei mame care si-a pierdut copilul, sau invers... Atata timp cat corpul meu este tratat de toate teoriile ca fiind un vehicul de uz temporar ... un instrument al "spiritului" ...despre ce lectie de modestie poate fi vorba?! Daca corpul este "caleasca" regala a spiritului...pe care acesta din urma il arunca intr-o groapa cand nu mai are nevoie de el (sa fie onorat ca a fost "regala" si nu o caruta de duzina, totusi) - ce pretentii mai putem avea referitoare la moralitatea "societatii de consum"??
Daca tot functionam pe baza deductiilor logice:
.jpg)
N. S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu