Aparentele apartin cu titlu de exclusivitate acestei lumi... Am avut intotdeauna o ciudata reactie adversa fata de aparente. Le-am creat de foarte multe ori pentru a da in vileag modul superficial in care sunt tratate lucrurile. Am servit aparente din belsug acolo unde acestea aveau succes... ca apoi printr-un simplu gest sa le demontez, atunci cand prindeau mai adanc radacini in constiinta unora. Era ca un fel de joc... ca un fel de knock-out cu propriile manusi.
Probabil... acestea mi-au creat un fel de repulsie inca de la primul contact cu lumea in care ma nascusem.. Pentru copilul care descoperea viata...maturii erau un fel de Dumnezei...autoritari, de la un timp, insa, reactiile lor creau confuzie - se agatau de aparente ca de ultima barca de salvare, traiau dupa tipare, toti trebuiau sa fie incadrati intr-o anume catalogare precisa: saraci, bogati, destepti, prosti, frumosi, urati etc.... Viata pe pilot automat imi displacea cu desavarsire... "Marea iubire" crestineasca avea conditii de manifestare... si in general..era o inconsecventa toatala in tot si in toate. Nu ma mir deloc ca suntem o populatie de confuzi.... Mai tarziu am descoperit ca peste tot era...si este la fel... Si mai tarziu am descoperit ca Ego-ul uman este schizofrenic latent... o creatie cat se poate de jalnica si usor virusabila....dar mai ales artagoasa si recalcitranta - atunci cand i se spune asta.
Aparentele....sa revenim la ele...sunt mastile, sau garderoba Egoului... - una f plina, un adevarat dressing ticsit. Ne place sa ne servim de ele...dar mai ales sa tragem rapid si comod cate o concluzie despre ceilalti, sa-i incadram pe raftul categoriilor personale si sa ne ghidam atitudinea in functie de aceasta. De asta, atunci cand ma simt incadrata, nu contrazic, ba mai mult...iti servesc motive (numeroase) sa ma crezi asa in continuare...limitata de dimensiunea propriului raft. Daca tu nu vrei ca eu sa fiu mai mult de atat pentru tine, eu de ce as vrea?! :)
N.S.
.jpg)
